Chestionar

SURVEYS



Chestionar

Acest chestionar este aplicat in cadrul proiectului „Creşterea calităţii programelor de masterat în administraţie publică”, Contract POSDRU/86/1.2/S/60072, Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Educaţia şi Formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.

Prin completarea acestui chestionar vor fi obtinute informatii importante privind caracteristicile programelor de master pentru administratia publica la nivel european. Estimam la 15 minute timpul necesar completarii raspunsurilor la intrebarile de mai jos. Raspunsurile dumneavoastra sunt confidentiale.


I. CARACTERISTICI GENERALE ALE PROGRAMULUI


1. Durata programului (in semestre):

1
2
3
4

2. Anul din care functioneaza programul:


3. Tipul programului de masterat:

De cercetare
Profesional
Altele (precizați)


4. Tipul de acreditare al programului (pot fi bifate ambele variante):

natională
europeană

II. ADMITEREA IN CADRUL PROGRAMULUI


1. Precizati forma de admitere din cadrul programului:

Pe baza de dosar
Admitere cu proba scrisa
Admitere pe baza unui interviu
Alta forma de admitere (va rugam sa precizati)


2. Va rugam sa precizati pentru ultimii trei ani urmatoarele informatii:

2010-2011 Numar de candidati

2010-2011 Numarul de locuri in program

2009-2010 Numar de candidati

2009-2010 Numarul de locuri in program

2008-2009 Numar de candidati

2008-2009 Numarul de locuri in program


III. SURSE DE FINANTARE A PROGRAMULUI


1. Surse de finantare a programului:

Bugetul public
Taxe platite de catre studenti
Alte forme


2. Va rugam sa precizati cu aproximatie cat reprezinta ponderea fiecarei surse in bugetul programului:

Bugetul public

Taxe platite de catre studenti

Alte forme

Total 100%

3. In cazul in care in cadrul programului exista studenti care isi platesc taxele de scolarizare va rugam sa precizati numarul acestora:


4. Va rugam sa precizati valoarea taxei platite de student (in euro):


IV. CARACTERISTICI SPECIFICE ALE PROGRAMULUI


1. Va rugam sa precizati numarul de discipline obligatorii, optionale si facultative pe fiecare semestru:

Semestrul I
Obligatorii/Optionale/Facultative

Semestrul II
Obligatorii/Optionale/Facultative

Semestrul III
Obligatorii/Optionale/Facultative

Semestrul IV
Obligatorii/Optionale/Facultative


2. Va rugam sa precizati daca stagiul de practica este obligatoriu:

Da
Nu

3. Precizati numarul de credite din cadrul programului:


4. Va rugam sa precizati numarul de luni ale stagiului de practica:


5. Va rugam sa precizati ponderea studentilor pentru care facultatea asigura stagii de practica:

nu asigura

Sub 25%

Intre 26-50%

Intre 51-75%

Peste 76%


6. Va rugam sa precizati numarul de discipline din urmatoarele domenii ce sunt studiate in cadrul programului:

Administratie publica
Obligatorii/Opționale/Facultative

Economie
Obligatorii/Opționale/Facultative

Drept
Obligatorii/Opționale/Facultative

Analiză cantitativă
Obligatorii/Opționale/Facultative

Management
Obligatorii/Opționale/Facultative

Afaceri europene
Obligatorii/Opționale/Facultative

Cultură generală
Obligatorii/Opționale/Facultative

V. CADRE DIDACTICE IN CADRUL PROGRAMULUI


1. Precizati cu aproximatie ponderea urmatoarelor categorii de persoane ce sustin activitatile de predare  din cadrul programului:

Profesori din universitate

Profesori din afara universitatii

Specialisti din practica

Alte categorii

TOTAL 100%

2. Precizati cu aproximatie ponderea urmatoarelor categorii de persoane ce sustin activitatile de tutorial din cadrul programului:

Asistenti din universitate

Asistenti din afara universitatii

Specialisti din practica

Alte categorii

TOTAL 100%

VI. ABSOLVENTI


1. Exista la nivelul universitatii un sistem de masurare a nivelului de insertie a absolventilor programelor de master?

Da
Nu

2. Daca acest sistem exista va rugam sa precizati rata de insertie pentru absolventii acestui program:


3. Exista un mijloc de comunicare periodica pentru absolventii programului a unor oferte de locuri de munca?

Da
Nu

VII. DESCHIDEREA INTERNATIONALA A PROGRAMULUI


1. Va rugam sa precizati numarul de studenti straini din cadrul programului:

Anul I
Studenți din țară/Studenți din străinătate

Anul II
Studenți din țară/Studenți din străinătate

2. Precizati daca programul este cu dubla diploma:

Da
Nu

3. Va rugam sa precizati pentru ultimul an universitar, cu aproximatie urmatoarele informatii referitoare la activitatea stiintifica a cadrelor didactice ce desfasoara activitate in cadrul programului:

Numar de contracte de cercetare

Numarul total de articole stiintifice publicate

Din care in baza ISI Thomson


Vă rugăm să completați câteva date despre dumneavoastră


1. Numele și prenumele (OPTIONAL)


2. Instituția/Organizația (OPTIONAL)


3. Date de contact (e-mail, telefon, adresa): (OPTIONAL)


4. Sugestiile, comentariile sau observațiile dumneavoastră sunt binevenite! (OPTIONAL)






, Catedra de Administratie si Management Public - Toate drepturile rezervate 2010